Persoane interesate

joi, 9 septembrie 2021

Siguranţa copiilor, prioritate a poliţiştilor bihoreni şi în anul şcolar 2021 – 2022.


 


 

 Marți, 7 septembrie a.c., polițiștii de prevenire bihoreni au acționat în cadrul campaniei preventive în două mari centre comerciale din municipiul Oradea, unde au discutat cu părinții, bunicii și copiii prezenți la cumpărături, pentru noul an școlar, despre cum să
prevină victimizarea.

Pornind de la răspunsurile acestora, polițiștii i-au consiliat pe părinți despre cum să identifice comportamentele de risc și situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși copiii lor acasă, pe stradă și în trafic, i-au sfătuit să își învețe copiii cum să interacționeze cu persoanele necunoscute, pentru a nu deveni victime, despre importanța anturajului copiilor și a grupului de prieteni, despre formele bullying-ului și consecințele acestuia, precum și despre accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.

 



 

 Acțiunea a beneficiat de implicarea reprezentanților Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, ai Centrului Regional Oradea – Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și ai Asociației pentru Educație și Siguranță Rutieră.

 

 

 *

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DINCOLO DE APARENTE

  Campanie de conștientizare cu privire la riscurile asociate traficului și consumului de substanțe interzise   Traficul de droguri și   deț...