Persoane interesate

vineri, 12 iunie 2020

Spune NU violenței domestice!



Polițiștii de prevenire bihoreni s-au întâlnit cu cetățenii în cadrul Campaniei „Spune NU violenței domestice!”


În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2019, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor acționează în cadrul Campaniei preventive „Spune NU violenței domestice!”, campanie regională de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen, derulată în Bulgaria, Ungaria și România.
Campania constituie ultima fază a proiectului Strategii și Practici Eficiente de Justiție Penală pentru Combaterea Violenței de Gen în Europa de Est, proiect implementat în ultimii doi ani în cele trei țări. Activitățile vizează atât polițiștii, cât și publicul, inclusiv victimele și făptuitorii.


În acest context, polițiștii de prevenire bihoreni, alături de reprezentanți ai Fundației Lampas și de reprezentanți ai D.G.A.S.P.C. Bihor au desfășurat activități preventive cu diverse grupuri țintă, respectiv studenți, femei, elevi de liceu.
Astfel, polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de program s-au întâlnit cu studenții orădeni în cadrul unui eveniment informal, intitulat „Cafeneaua prevenirii”, organizat în incinta campusului Universității Oradea, în cadrul căruia au discutat despre violența domestică, despre semnele unei relații toxice sau abuzive, despre pașii de urmat pentru victimele violenței domestice și despre ordinul de protecție provizoriu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DINCOLO DE APARENTE

  Campanie de conștientizare cu privire la riscurile asociate traficului și consumului de substanțe interzise   Traficul de droguri și   deț...